Mirel Rădoi nu poate uita meciul cu Islanda. Selecționerul recunoaște că nu va merge la meciurile de la Euro 2020, care vor fi găzduite de București în 2021. Tehnicianul și-ar dori o partidă a revanșei cu Islanda.
România a ratat calificarea la Euro 2020 după un baraj pierdut cu Islanda, 1-2. Naționala ar putea avea un moment al revanșei chiar în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2022. Tricolorii vor fi în urna a doua la tragerea la sorți.
Mirel Rădoi are mari regrete după barajul din Islanda și este convins că nu va putea merge să vadă meciurile de la Euro, de la Arena Națională.
„Mi-aș da nota 6. Am trecut clasa, probabil că dacă ne calificam la EURO aș fi avut puterea să îmi dau un 8, dacă ne calificam la EURO și terminam pe primul loc în Nations League îmi dădeam un 9.
M-am gândit înainte că dacă România organizează meciuri de la EURO și nu ne calificam, merg la meciuri. Vă spun că acum nu o să mă duc la meciuri, o să mă uit la televizor, dar nu merg pe stadion. Durerea e mare deja de acum, probabil că atunci vă fi și mai mare.
Noi nu primisem foarte multe goluri din faze fixe, nici în campania lui Cosmin, în ultimul meci am primit gol din faza fixa cu Irlanda de Nord, ar fi bine să eliminam asta.
Chiar dacă am avut multe meciuri jucate cu țări nordice în care ni s-a atras atenția, o să primiți goluri pe faze fixe, am primit tocmai pe contraatac și nu din faze fixe. Mai avem de lucrat, când iți asumi că vrei să faci pressing ești foarte sus, spatiile dintre apărare și portari sunt foarte mari.
Nu avem cum să antrenăm norocul, am încercat, dar pur și simplu nu se poate, dar exista vorba că norocul ni-l mai facem și singuri.
Trebuie să avem evoluții bune și constante că să avem în cap ideea că putem să fim și norocoși. Că un moment de revanșă, mi-aș dori Islanda și să avem în fata aceeași echipa”, a spus Mirel Radoi pentru Sport.ro.
Selecționerul este convins că atmosfera din jurul naționalei nu este întâmplătoare. Rădoi spune că toate lucrurile negative ies la iveală chiar în preajma meciurilor.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER